ÎN SFÂRŞIT

Brăţări, piese de şah din os, un ceasornic, o chitară clasică, bile de păr din Hawaii, un tablou de amator, autoportret, cărţi, multe cărţi, colecții vechi și noi, fotografii înpăienjenite, alb negru, un fier de călcat, poezie răsfirată pe niște coli veline, vin, absenţe, gelozii, ură, deznădejde, drag, epuizare, plictiseală, gri şi mâzgă. O pălărie pe un fotoliu de piele, cina răcită pe masa lungă din bucătărie, halatul de mătase care alunecă şi îmi lasă pulpa dezgolită, prietenii la care mă gândesc cu durere şi care nu m-au uitat, bărbatul care e departe şi care nu a vrut să mă ia cu el, pricomigdale amărui cu lapte cald, dimineaţa însorită goală în patul gol al bărbatului, așternuturi răvășite, în declin, cina pentru o singură persoană, puloverul albastru cu mâneci mult prea lungi care merge asortat cu mărgelele şi brăţările veneţiene, un vraf de filme, muzică amestecată, radioul franțuzesc care-și geme jazzul desuet. Viaţa şi prietenii de suprafață atât de dragi lăsaţi departe, în trecut, înr-un oraş aflat dincolo de trecut, într-o epocă irecuperabilă, cu viaţa de noapte şi aventurile, trupurile crude, tinere, cu gust de lapte, băieţi şi fete descreieraţi, muzică zgomotoasă, ameţeală, euforie, panică, paranoia, greaţă, vomă, mă prefac că mă simt bine, că ştiu ce caut acolo, vreau să aparţin, fericire, futut, eu, prin toate astea, deasupra lor, înaintea lor, ah! ce ar spune tata despre asta? Vertij, cataclism, clismă, climă, limax, vis, maxim…
Maxim, vii cu mine în seara asta, băiat frumos ce eşti?... roşul de pe buze şters brutal, dintele preferat spart!... Stai să sting televizorul, animalul de companie al oamenilor cu adevărat singuri. Ce corp frumos, ce linii, parcă ai fi cadavru, sau poate că ţi-ar sta mai bine cadavru, împăiat, futut!... N-ar strica un futut bun, ca pe vremuri când nu făceam diferenţa, când habar nu aveam cum e să ai orgasm, ce e ăla, dacă există... Ore întregi de frecat, de malaxat şi ce satisfacţie pură, ce elasticitate, de neînvins. De dragoste nu poate fi vorba. Nu mai poate fi vorba? Sau nu încă?... Dracu' ştie... Dumnezeu ştie... Ce spui de tot decorul ăsta? E bun de casat? Cine ești tu să judeci, însă? Pot să te ating?
Cât entuziasm!
Scuteşte-mă! Ştiu doar că m-aş fute, sau aş face dragoste, să zicem... Până la sfârşitul lumii, al timpurilor, cu toţi bărbaţii, frumoşi, tineri... Bine, şi cu cei mai puţin tineri, da' cu condiţia să nu fie plicticoşi. Rânjesc, da, ca o matroană dezabuzată. Ce tragic, ce trist, ce clişeu, ce dor. De ce oamenii sunt singuri orice ar face? Se caută, orbecăie, se pipăie, se ating, se ajung, se apucă, îşi bagă degetele peste tot, prin toate orificiile, doar doar or găsi o bucăţică de suflet. Oare a reuşit cineva vreodată? Să ce ? Ştii tu, frumosule. Îți dai seama că toate tabuurile oamenilor sunt legate de orifiicle lor? Ah! iar am rânjit, scuze, nu sunt chiar aşa de dizgraţioasă în realitate, de fapt pot fi o femeie extrem de senzuală şi delicată, sensibilă şi îndrăgostită, una din acelea care se dăruie. Bineînţeles, aproape necondiţionat. Evident, în vederea unui exemplar spectaculos. Da' numai până dimineaţă. Când mă trezesc am în gură un gust grozav, nu ştiu cum să-i spun, da' mă sperie. De putreziciune. Uneori de futut bun, atunci zâmbesc, alteori am gura uscată şi buzele crăpate. De la un timp îmi pute gura, pur şi simplu, oricât m-aş spăla pe dinţi, oricât cingo aş mesteca, nu ajută, Da' nu tot timpul. Am o mortăciune îngropată în gât şi tot putrezeşte, nu se mai termină. Sper că nu ești dintre cei foarte sensibili. Nu-mi plac baieții sensibili. Băieții frumoși ca tine trebuie să fie cruzi, brutali, intransigenți. Frumusețea asta a voastră, newtoniană, de manechine umane, o invidiez. Cât mi-aș dori să fiu o pasăre rară pietrificată în propria frumusețe, satisfăcută, copleșită de aroganța splendorii mele.
Da, frumosule, ăsta e adevărul, nu te strâmba, ştiu, îmbătrânesc, se vede de la o poştă, mă râcâie invidia, și până la urmă nici nu mi se pare un păcat așa de mare. Hai lasă, nu îţi mai cheltui politeţurile cu mine, n-are rost, faci risipă degeaba. Ce spui? Că râd nostim? Hm, ştii ce mi se pare mie nostim? De fapt nu chiar nostim, ci mai degrabă atractiv. Îmi închipui cum ar fi să îmi dai nişte limbi de-alea de-ale tale drăguţe, de pisică, că tu eşti ca o pisică, dragă, abia aştepţi să fii mângâiat, lasă că se vede, ce crezi că nu se vede? De ce ai pălit așa brusc? Hai scolă şi adu-mi un pahar cu apă că mi s-a uscat gura decând tot îţi fac avasuri, puşlama mică ce eşti, acum mârâi, da, mă aud, păi, da, cum să nu, că m-ai întărâtat, ce vrei, mă simt singură. Ce? Vrei să îmi spui o poezie? Cu ce ocazie? În sfârşit, hai să ascultăm, promit că o să fiu serioasă şi că o să te ascult cu atenţie.
Cu zvâcnet tâmpla mi-o lipesc ades
De pântecul materiei imens,
De-acest pântec bântuit de patimi
Care-mi încinge alb închipuirea…
Da, te-am intrerupt și repet pentru că nu înțeleg, serios. Adică te invit la mine, îți fac o invitație serioasa și tu îmi reciți din Labiș și te mai miri de ce mă simt ofensată. Drăguțul meu fiecare cu sensibilitatea lui. Și nu pot să spun că nu îmi place poezia, dimpotrivă, numai că probabil că avem alte gusturi, scumpete. Nu vreau să dau nume. Ce-mi place? Stai că acum sunt și mai nelămurită, vrei să organizăm un cenaclu literar? A, te interesează pur și simplu gusturile mele în materie de poezie. Bine, așa mai merge, da, ne cunoaștem mai bine, cum să nu, dar prefer proza să știi. Adică poezia mă face să mă simt vulnerabilă, înțelegi? Și ca să fiu sinceră, îți trebuie suflet pentru poezie, și dacă erai atent mai devreme îți spuneam ca prefer să uit un pic de fărâmele mele de suflet rămas. O chestiune personală. Te-am chemat aici printre toate astea și am crezut că e de ajuns, adică de ce trebuie să ne explicăm atât, să ne facem curaj, ia un fasconal. O insomniacă îşi face de cap. Auzi, pisi, nu cu de-astea se vine la mine. Nu merit şi eu un pic de atenție sporită, un dram de compasiune, o fantezie, o evadare? Vreau să fiu impresionată. Mă încearcă tot felul de senzaţii contradictorii, mi se scurge viaţa, nesimţitor, păi nu e păcat, micuţule, uite ce ochi ai, uită-te la mâinile mele, te invit să te uiţi sub fusta mea, ştii cum miroase?, ca o grădină la sfârșitul verii, vino la mine, auzi cum îmi foşnesc pulpele insolite, vrei poezie, poftim! Hai, în sfârşit, nu te bosumfla, deşi eşti delicios şi-aşa, dă-mi gura aia, hai, fă ce trebuie, nu mai pierde timpul. Mă gândesc la tine, la fericirea ta imediată, care este ca un vin bun, dar vrei tu să torni un dram de absint să-l tulburi. Absintul orbeşte cu vremea. Te sperii prea ușor. Fanteziile şi fantazarea te conduc prin tuneluri obscure demidulci de consistenţă vaginală. Nu râde, Ascultă-mă pe mine, toţi bărbaţii încearcă să intre în ungherele astea misterioase, să se strecoare spre locul de unde au venit, în acvariul de vise, de linişte, de… Vor să se reîntoarcă. Unde le-a fost atât de bine. De aceea îşi caută orbecăind pretutindeni mama. Mama ideală şi pântecele ei cald încăpător, ademenitor. Odată ce îți dai seama de asta ești in primejdie. Poți cauta locul ăsta ideal de care-ți vorbesc cu mintea. Închipuirea e o călătorie spre locul ăsta, un alt fel de act sexual, în care aluneci prin labirinturi parfumate şi gustoase, neasemuit de plăcute la atingere. Fiecare bărbat are micul său secret, dulce sau înveninat, şi-l păstrează în tăcere, coase la el într-un gherghef pervers, excitant, orbitor. Am obosit.
Orbitor! am văzut un înger în dormitor. A fâlfâit din aripi lungi, a adormit deasupra mea, pe salteaua în dungi, trăgând deasupra plapuma. E ger cumplit şi e singurătate, m-am învelit în pene deşirate...
Compoziție proprie, ca să nu zici că nu te înțeleg. Aşadar, micul meu prieten, bem un vin frumos? Da, frumos, de ţară, cu gust de tămâioasă... O euforie stăpânită, pseudo bacusiană îmi dă târcolae. Poezia este ca un…, nu un somnifer, nu asta vroiam să zic, nici un laxativ, nu, este ca un analgezic… Înlătură temporar durerea, cam așa ar suna definiția.
Mi-e dor să dansez, să îmi mişc coapsele senzual, ceremonios, adversar. Gagicilele să mă urmărească cu ură. Din păcate întotdeauna m-am gândit la ce zice lumea, drăguţa de ea, da, am spionat privirile bărbaţilor, şi am simţit urmărirea femeilor, nu m-am simţit niciodată în largul meu singură cu două femei. Cu o femeie în schimb aş ştii cum să mă simt, cu siguranţă, ah! Nimic nu se compară cu gustul de păsărică. Pari surprins. Când iubești o altă femeie, adică atunci când o femeie iubește altă femeie, trăiești sentimentul unui ceva ce nu avea cum să ți se întâmple decât numai ție. Explorezi sentimetul unei iubiri imposibile, orice ar însemna asta, ceva ce nu ai mai trăit și poate că nu o să mai ai ocazia să întâlnești vreodată. Ceva ce nici nu ai bănuit până acum, darămite să jinduiești, ceva de neimaginat, puiule. Vezi, dacă două femei nu se iubesc, atunci mai bine s-ar lăsa păgubașe. Dar dacă prind firul sentimentului ăluia firav nimic nu poate concura cu asta. De aceea mi-am și permis să vorbesc despre dragoste. Ca despre ceva rarisim. Și să știi că nu cred în definiții, “dragostea este…”, “a iubi e atunci când…” Mi se pare o idioțenie să încerci să etichetezi ceva despre care se crede că e atât de iluzoriu, de relativ, de indescriptibil. Nu cred în definiții și nici în existența ei. Până la proba contrarie, nu? Ești adorabil! Ţin minte cum îmi spuneai când erai tu mai mic "mi-e dor să mă îndrăgostesc". Tânjeai după dragoste, dar nici tu nu ştiai ce ai vrea să ţi se întâmple, dragul de tine. Crezi că ai putea…? Și iată-ne acum. Noi doi, aici, gata gata să încercăm marea cu degetul.
Am vorbit mai devreme despre economia politică, despre Attila, despre incaşi, despre grecii antici, despre Cleopatra, mi-ai recitat…
if I should lose you the stars would fall from the sky…
Ți-am pus și o muzică bună… Franky e de bază, nu? Frumoasă melodie, vinul e din schemă, sunt aproape fericită, micuțule, chiar dacă nu am făcut dragoste încă, hai să-i zicem aşa, ar trebui să te gândești la asta, nu, nu-ți dau temă pentru acasă, îți dau extemporal. Am nevoie de o emoţie frumoasă, să mă pierd în brațele tale cu pilea întinsă. Știu că îți place să mă auzi vorbind, dar nu sunt genul care trăncănește în pat. Asta e o kinkăreală care nu m-atrage. Ce-i cu ceilalți? Ceilalţi nu mai contează, te asigur, sunt atât de departe, s-au îndepărtat, până și bărbatul meu, drumurile noastre s-au cam despărţit şi chiar dacă nu îmi convine, momentan, sunt sigură că e mai bine aşa. Patul acela mare din dormitor mă atrage pe orbita sa, ştii ce fierbinte eşti? Când te ating. Când te ating, mă moleşesc, mă îmbunez, las garda jos, nu râde, eşti nemaipomenit, ai pielea catifelată, miroşi bine a adolescent, uite ce piele ai, arată ca o hartă, harta unei constelații rare, dacă mă sting mă vei găsi pe pielea ta, înscrisă. Hai, pisi, nu-ți face griji pentru respirația mea urât mirositoare, alea erau povești, sunt o ipohondră, nu ți-ai dat seama? Acum nu mai simt decât gustul dragostei oarbe, singura dragoste posibilă. Numai gândul că te voi lăsa să mă pipăi mă face să-mi dau ochii peste cap. Știi că târfele nu se sărută de frică să nu se îndrăgostească? A, nu, nu vreau să zic nimic, chiar nu mai vreau să suflu un singur cuvânt, dar dacă ai chef poți să-mi mai reciți ceva, dacă te face să te simți mai bine, dar nu din Labiș, socialist mic și încăpățânat ce ești, cu adevărat încăpățânat, văd, hai, dacă toți am fi egali de ce ai mai sta pe gânduri, sunt gata să împart tot ce am cu tine.
astfel regina nilului se răzbună pe adversarul său înfocat...

Asta nu duce nicaieri. Ne trebuie niște legături, o să ajung să-ți dau dreptate. Da, se pare ca până la urmă va trebui să ne cunoaștem mai bine, fie că vrem sau că nu vrem. Știi cum mă simt? Ca și cum aș fi singură cu tine pe o insulă nedescoperită. Ești ca în expresiile alea: ultimu’ bărbat de pe pământ. Doar noi doi, tu și cu mine, pe o insulă pustie... Înțelegi? Nu înțelegi. Ce să-i faci? Dacă-ți place poezia… mai mult decât proza. E o problemă delicată.
Am simțit de curând impulsu’ străvechi de a intra într-o cafenea. Știi, imboldu’ oarecum romantic care îți dă ghes să încerci să te simți ca la Paris, așa cum înțelege fiecare Parisul, o cafenea drăguță, lume drăguță, muzică drăguță, décor drăguț. Mă plimbam pe una din străduțele întortocheate care duc spre centru și am remarcat un café bar care părea genu' de local care-mi place, tenebros, întunecat, liniştit, cu multe separeuri şi cu câţiva băieţi frumoşi la lumină, ah! Maxim, am văzut nişte băieţi atât de frumoşi în cafenea azi-dimineaţă încât fremătam de bucurie de parcă erau acolo doar pentru mine. Păreau toţi artişti plastici, iar unu’ în special, care semăna cu un actor francez, avea un aer nărăvaş, focos, de-a dreptul delicios. Nu mai am demult culpe inutile. Mă uitam la ei ca la niște figurine din marțipan numai bune de pus pe burtica dolofană a unei tarte, întruchipând o scenă celebră, orice, dar să fie celebră. M-ar ajuta la digestie. Apropo, ştii de ce e Picasso genial? Când era în armată şi-a făcut laba într-un plic şi i-a trimis-o lui ta-su spunându-i că îi restituie tot ce îi datorează, s-a achitat, de asta cred eu că a fost genial. I-am cerut detalii tipei care m-a servit, cine sunt şi aşa mai departe, dar s-a eschivat uitându-se la mine dezaprobator. Cine esti, târfă, să mă judeci pe mine. Am studiat cumva împreună la seminarul de fete bătrâne și nu știam? Uite, ia materialul ăsta și poți să-ți cumperi ceva frumos, gen. Asta ca o paranteză, dar peisajul era mult prea încântător ca să îmi pierd vremea cu o așa iritare de buzunar. Tinerii ăștia păreau oarecum inabordabili, absorbiți de discuție, mult prea siguri pe ei. Ăla care stătea cu spatele la mine avea un funduleţ obraznic în pantalonii care-i alunecau uşor şi când a ridicat mâna să ia ceva de pe bar i s-a văzut elasticu’ boxerilor, ce efecte folosiţi voi bărbaţii, cică o neglijenţă senzuală, aiurea, umblaţi la efecte şi accesorii mai ceva ca noi astea din linia întâi, sunteţi nişte ikebane de-a dreptu’, pe femei le miros imediat, rar mă poate păcăli una, le cunosc textele, nişte farsoare, adio arme!... Aşa, cum îţi spuneam, mă spovedesc ţie fără rețineri, ca şi cum aş vorbi cu mine, sunt o femeie singură, sau vrei să pun în versuri tot ce zic ca să mă înțelegi? Nu vreau să mă asculți politicos, sugându-ți liniștit băutura, nu vezi că arde? Mai cazi și tu pe gânduri din cand în când? Bine, dar nu vreau să am un monolog, în plus este destul de interesant ce urmează să-ți zic. Fii atent! Mai târziu am observant că mai era unu’, care stătea la o masă undeva într-un colţ îndepărtat şi mă privea stăruitor, era crud şi îmbietor, tuns şi frezat şcolăreşte, proaspăt, cu nişte ochi rotunzi, negri şi curioşi. Am suspinat când am dat ochii cu el. Părea atât de îmbietor! M-aş fi dus la masa lui şi prin intermediu’ unui clişeu ala filme cu Bogardt m-aş fi sprijinit cu podu’ palmei de masă, m-aş fi aplecat astfel încât decolteu’ să fie un peisaj dureros şi i-aş fi luat ţigara care tremura în colţu’ buzei de jos, aş fi tras un fum, aş fi stins-o în scrumieră (sunt civilizată!) şi i-aş fi zâmbit într-un fel anume, după care m-aş fi întors şi aş fi plecat spre toaletă. Da, îmi plac clişeele foarte mult, le găsesc reconfortante. Și asta nu e tot. După ce aș fi stors din el și ultima zvâcnire de sevă m-aș fi dus la masa artiștilor plastici și le-aș fi spus pe șleau că o inspirație de moment mi-a dat ideea să organizez un mic banchet cu circuit închis și că ei ar fi singurii mei invitați. Pam-pam! Și dă-i și luptă. După ce-și consumau stupoarea cu siguranță ar fi acceptat bucuroși, asemenea invitații nu primești în fiecare zi. Dacă nu, înseamnă că nu erau decât niște retarzi de poponari care și-o iau la labă pe canalul de desene animate. Niște perverși închipuiți. Toți pozăm în ceva misterios, nedefinit, fiecare se consideră special și unic întru totul sau în felul lui. Căcat! Mie aroganța asta mi se pare o mare porcărie, o contra-perversitate, ceva cu adevărat urât. Acuzăm ceea ce ne face dinții să scrâșnească de invidie, pe sistemul vulpea care nu ajunge la struguri. Vezi, perversitatea este ceva rafinat, nu o gustă oricine și nu sunt mulți cei care găsesc comod să se exprime astfel. Este un talent, o faci cu grație. Nu vorbesc de bolile îngrozitoare pe care unii le confundă cu perversiunile… Și nu e vorba numai de sex, de schimb de lichide și alte povești de-astea, nu, este… cum să-ți explic? Ai mâncat vreodată pateu de rață cu smochine si ierburi provensale? Sau rechin cu portocale? Înțelegi? Trebuie să înţelegi. Știu, sunt copilul anarhiei imaginaţiei. Uite ce, în locul tău m-aş împuşca în gleznă, nimic din ce îți spun nu te revoltă, începi să mă plictisești. Nu vreau să te ofensez, ci să te revolt.
Am stat azi în cafenea până mi-au sărit ochii din cap de la fumul de ţigară uitându-mă la oameni ca la niște păpuși “muppets”. Bineînțeles că nu am făcut decât să mă uit lung înspre grupul juvenil imaginând scenarii și să îi arunc niște priviri otrăvite școlarului proaspăt frezat din celălalt colț al barului. Adevăratele victorii se obțin cu muncă. Iar eu nu sunt o ușuratică, scoate-ți asta din cap. Dar toate astea nu pentru că am devenit brusc pudibondă, ci pentru că am gusturi! E o cafenea cu profil se pare, frecventată de o pleiadă de pseudo-artiști, fanfaroni și măscărici. Pe aceiaşi canapea de la perete s-au tot așezat şi s-au ridicat tot felu’ de oameni, iar eu parcă nu existam, toți oamenii ăia nu m-au privit nici un moment, nici măcar dacă mă uitam insistent la ei asistând la discuțiile lor răsuflate. Era ca și cum mi se oferea un întreg spectacol, ieftin ce-i drept, numai mie. Și nu m-ar fi mirat ca la finalul serii, sau când mă hotăram eu să îmi curm suferința plecând, să se ridice toată lumea în picioare și, în loc să aștepte sa fie aplaudată la rampă, să mă aplaude ei pe mine. O arhitectă învăluită într-o eșarfă de aluminiu, un actor blazat care nu era nici măcar atrăgător, atunci ar mai fi avut o scuză, o chelneriță din alt local care-și scobea mizeria de sub unghii și prietena ei fugită de acasă care arăta ca un pui zgribulit, un graveur cam aerian, chiar așa, un inginer răscopt cu o freză Franța anii ‘50, un inventator impostor, o scriitoare neinspirată, un miop şi un pictor cu început de chelie, numai lume bună, dar nici o frântură de conversație interesantă. Toți scheunau, se văicăreau și nu-și spuneau de fapt nimic. Stăteam ca o fantomă bătrână și perversă în mijlocu’ lor spionându-i, sorbind din cafea, din ceai, din wisky, din bere și iar din wisky și nu plecam nu știu din cauza cărui impuls misterios, blajin și chiar poetic aș putea spune, de care nu eram deloc mulțumită. Îmi doream să se întâmple ceva, să mi se întâmple ceva. Apoi a sunat telefonul și a trebuit să dau raportul. Bărbatul meu, psihologul care nu profesează, își încearcă șiretlicurile psiho-analitice cu mine, numai că tot rahatul ăsta freudian nu are nici o valoare pentru mine. Unde mai pui că nu a înțeles că nu mai este nevoie să ne prefacem, ține la aparențe. Dacă m-ar întreba pe bune, i-aș spune. De fapt dacă ar fi un pic atent nu ar mai fi nevoie nici să mă întrebe, este evident. Cred că m-aș prăpădi de râs dacă m-ar surprinde într-una din zile în mijlocul pocinogului, ditamai adulterina terfelindu-i așternuturile preferate împreună cu un semizeu din ăsta tinerel. Ți-am zis că am gusturi. Dar asta nu cred ca se va întâmpla din păcate. Nu e genu’ care să se bage în așa ceva. Suntem două animale singure, pribegind, hrănindu-ne care cu ce apucă. Nici nu vreau să știu cum se minte el, știu cum încerc să mă mint eu câteodată. Și de asta ești tu aici, scumpete. Ca să ne jucăm de-a ceva. Dar s-a făcut cam târziu. Azi am făcut pe gospodina, am gătit pui la cuptor cu tot felul de mirodenii, am spălat, am dereticat, te-am aşteptat să vii să îţi laşi geanta grea în fotoliu, să mă săruţi mirosind a frig, să ne sărutăm îndelung, să îţi dau haina jos şi să ne privim aşa. Simplu. Un timp. Să-ți sufleci mânecile cămășii, să te speli pe mâini, să desfaci o sticlă de vin și să vii lângă mine. Mi-am dat un trip. Femeia care așteaptă bărbatul de care este îndrăgostită, care nu întârzie să vină, care va sta. Știi doar, îmi plac clișeele. Dar hai să nu ne plângem de milă. E o chestie asumată. Una din perversitățile de care-ți spuneam. Dar mai ales să fim serioși, da, de data asta, nu trebuie să glumim cu asta, cu dragostea, vreau să zic, dar în sfârșit… Poți să rămâi peste noapte, adică ai vrea?
Capuccino, casanova, cezariană, bleah! ce filme am... Cu siguranţă de la alcool mi se trage. E un vin greu și este obositor să gândești cu voce tare. În sfârşit, înţelegi. E o stare.