Am sfârşit fulgerător, căci bărbatul tocmai mi se întorcea victorios de pe câmpul de bătaie cotidian, şi ştiam că va strâmba din nas când va vedea că iar mă găseşte în faţa calculatorului, mă tot iscodeşte cui tot îi scriu eu, dar când a văzut puiul din cuptor care sfârâia sub susanul rumenit a început să urle de plăcere precum un sălbatic care a retezat scalpul victimei sale, un Ahile întunecat. Din păcate nu a fost atât de gustos pe cât arăta de bine, norocul meu că nu asta e calitatea pe care bărbatul o apreciază la mine. Mi-a spus că deşi cred despre mine că mă pricep la gătit, nu e chiar aşa, pe când dacă îmi subapreciez calităţile erotice iar era posibil să comit o greşeală, bineînţeles cu titlu de glumă. Am hotărât să o iau ca pe un compliment. S-au inventat tot felul de restaurante şi fast food-uri. Asta a fost aseară. Ne-am uitat la un film, am discutat, am băut nişte vin, s-a dus la baie, a stat mult, mă plictiseam. Mi-am luat paharul de vin şi am intrat în bibliotecă, am luat un album de beaux arts. El nu prea a mai băut în ultima vreme, doar aşa câte un pahar seara să se relaxeze, a lăsat-o mai moale, mai ales de la întâmplarea din ajunul Crăciunului, n-am mai adus vorba. A ieşit şi s-a dus în dormitor, s-a auzit cureaua de la pantaloni, zgomotul hainelor scoase, mă uitam în gol, răsfoind paginile cu lucrările unor pictori naivi şi aşteptam. Se băgase sub cuvertură, căsca. A luat cartea de pe noptieră şi a foşnit uscat de vreo două ori. M-am ridicat şi am ieşit uitând să sting lumina, m-am uitat prin deschizătura uşii, adormise cu perna ridicată şi cu cartea pe piept. M-am aşezat pe marginea patului, se dezvelise, am luat cartea şi m-am uitat la ce pagină ajunsese, l-am învelit, şi de sub aşternut a irupt mirosul său puternic amestecat cu somn. Dormea profund, doar cu chiloţii pe el. Mi se uscase gâtul. Mi se umeziseră ochii. M-am întins înspre el şi i-am ridicat jarteaua chilotului, aveam mâna călduţă, l-am atins şi am zăbovit aşa câteva secunde mângâindu-l. M-am plictisit. Părea că nu simte. Am simţit un gust de iod în gură. Mi se aplecase de la puiul ăla cred. Condimentul ăla, e ceva care nu-mi prinde bine. Aşa că m-am dus spre bucătărie şi mi-am preparat nişte wisky cu apă tonică.
Maşina de spălat vuieşte ca un obuz şi ţipă ca o balenă mare şi albă. O să scot rufele afară să se zvinte şi apoi o să le bag înăuntru să se usuce. Sunt mai mult de-ale mele. Pe ale lui le duce la spălătorie decând i-am stricat o cămaşă. Stau pe vasul de la veceu şi mă uit peste poezii de Ana Blandiana, exista o vreme în adolescenţă când citeam, greu, îmi transcriam poeziile ei, îmi ghiceam în versuri, la admitere am avut şi eu în repertoriu poezia aia care a înnebunit multe fete, cea cu ploaia. Am găsit volumul foarte frunzărit în bibliotecă, avea o dedicaţie pe prima pagina sus, de la el pentru o femeie. Ţi-ai ghicit vreodată în poezie? O mai fac şi acum. Seara când vreau să îi citesc, adoarme pe versurile citite de mine. Frumos ca un prunc, cu obrazul lipit de umărul meu, un joc tandru. Apoi despre alăturare... Prefer Nina Cassian,"Confesiunile fictive" mi-au stat la căpătâi imediat după adolescenţă ca o evanghelie a prozei feminine, unde mai pui că am şi cunoscut-o aşa într-un fel, în sătucul copilăriei, vara când se vindeau în staţiile de autobuze creveţi la cornet făcut din ziar. Era o doamnă nu prea înaltă pe atunci, cu părul decolorat, cu faţa prelungă, sobră, absconsă, rezervată, absentă, metafizică de-a dreptul, era o zână, dar eu nu ştiam asta, numai simţeam. A ieşit, şi-a închis poarta verde cu o cheie mare şi lungă din fier forjat, purta o rochie lungă văratecă de culoarea mării negre şi parcă plutea pe prundişul drumului ca o pisică de mare, voalându-şi paşii, răvăşind aerul cu importanţa ei, ridicând minusculi nori de nisip fin. Mi-a încălzit amintirile şi inima visul tocmai difuzat de memorie. Las cartea în bibliotecă la întâmplare, şi mă duc la frigider. Mă uit aşa de sus în jos dar nu mă inspiră nimic. Sunt ciufulită, tocmai trezită din somn şi nespălată pe ochi, mănânc o bomboană de cocos pe stomacul gol. Când a plecat m-a trezit şi am închis uşa după el. Apoi am pus detergent în maşină şi am apăsat butonul. M-am dus la rafturile de cărţi şi mi-am ales o carte. Am făcut pipi şi am mai rămas aşa mult timp. Nu m-am spălat. M-am aşezat în faţa calculatorului şi-mi văd faţa reflectată în monitor, faţa asta de fetiţă lăsată singură acasă şi închisă cu cheia. Înăuntru, la masa mare din lemn masiv, hâţânându-mă pe scaunul deja şubred, picioarele goale nu ating pardoseala, bradul încă sclipeşte dincolo de fereastră pe veranda goală, e mare, îmi dă o senzaţie de singurătate, din ghivecele în care au fost petuniile de astă vară atârnă nişte crenguţe uscate şi eu mă urc călare pe o mătură şi mă ridic uşor în eter, mă înalţ, e o zi înnorată, zbor în spirală pe deasupra acoperişurilor roşietice şi a copacilor cocoşaţi spre casa ei cu pisici în pom, a Norei. Evreica asta cu nas lung acvilin şi cu pomeţi ca două colţuri de pâiine caldă stă undeva pe Şerban Vodă, de pe Circumvoluţiunii, m-am rotit de două ori şi am aterizat în faţa căsuţei ca un castel de nisip sau ca un cuib de rândunică. În spatele gardului vechi, din sârmă împletită zace carcasa unui vechi şi mititel Fiat, care a fost cândva o simpatică maşinuţă roşie, ruginită stă ca un stârv de metal într-o rână. Apoi prin curte vezi răsfirate şi alte vechituri care nu distingi ce au vrut să fie. Sar din piatră iîn piatră ca să evit băltoacele, fac echilibristică pe o scândură de lemn şi ajung în curtea din spate unde două hamace vechi atârnă precar de nişte copaci golaşi. Pe lângă care mai sunt părăsite şi alte obiecte, scaune, scânduri, butoaie de metal, resturi de păpuşi. Deasupra se profilează balconul care nu are balustradă şi arată a trambulină de beton la care se urcă pe o scară îngustă din fier masiv, ţinându-te cu o mână de copacul ce se lasă într-un cambre deasupra ferestrelor. Pe balconul provocator sunt înşirate fotolii şi scaune peste care a plouat. Se deschid două uşi şi apare evreica blondă cu părul nespălat, neglijent îmbrăcată, dar cu o mimă simpatică, prietenoasă pe figură. Înăuntru bem cafea cu mult lapte. Povestim, multe şi mărunte, ca două femeiuşti sporovăitoare ce suntem, ea mă trage de limbă şi îi face plăcere că îi fac confesiuni. Încet, încet am uitat de mătura care foşnea într-un colţ lângă uşă. Pisicile căţărate în copacul din faţă se uitau pe geam la noi cu capul în jos după care îşi continuau vânătoarea de sturzi. Am gătit nişte tortellini, mai târziu am băut iar cafea şi m-a servit cu un fel de prăjituri arăbeşti cu fistic. M-am scotocit şi eu prin buzunare şi am găsit două ciocolăţele, una cu cafea şi una cu praline, am strănutat bucuroase, ne-am uitat pe poze, am ascultat Underworld şi Duke Ellinghton, am fumat tiutun, ea a mai băut o moleculă de vin roşu şi răcoros, eu mahmură ca de obicei mi-am băut cafeaua până la capăt. Afară lumina scăzuse, am mers în camera cu pianul fără coadă, a pus nişte lumini, am făcut poze, am fumat, ne-am jucat, am mai stat la palavre, am văzut şi pozele şi ne-am lămurit, arătam ca un băieţoi cu noua freză avant gard. Am stat până seara când a venit să mă recucerească bărbatul în carul lui de luptă şi nu am putut să rezist. Evreica m-a pupat pe amândoi obrajii şi m-a prins de mâna dreaptă la plecare zâmbindu-mi. O priveam aşa coborând pe scara îngustă şi mă gândeam să nu alunec şi să mă lovesc la dinţi. De aceea nu zâmbeam, cred că aveam buzele strânse. El era în faţă. Claxonase de vreo două ori. Era obosit şi nervos. Nu am vorbit. Mi-am adus aminte când venea mama să mă ia de la creşă de multe ori mă ascundeam. Nu-mi plăcea cum mă ţinea de mână când eram mică. Strâns şi aspru. Ce tout!
Timpul era întunecat, mă bag în vană şi citesc din Brumaru. Poezie la lumina fabuloasă a lumânării. El îşi râde în sinea lui dar mă lasă. Se uită la televizor, la actualităţi. Avea pe noptieră “Fata cu cercel de perlă” şi o carte despre tehnica fotografierii. O să adoarmă. Mă bag lângă el în pat, corpul meu e aburind, am pielea umedă şi mă lipesc de corpul lui mare după ce-l privesc cum doarme, doarme cuminte şi departe. Acelaşi miros. Eu nu pot adormi. Nu mai am stare să citesc, stau doar în capul oaselor şi mă uit la dulapul din faţă, la praful depus, la mărgelele şi brăţările mele răspândite pe-un raft. Deschid sertarul noptierei din dreptul meu, sunt nişte chitanţe, prezervative, fotografia mea, paşapoartele noastre, o agendă, nişte monezi şi nişte cartuşe cu aer comprimat. Dacă tragi de aproape poţi răni grav un om. Plescăie în somn şi respiră pe gura rămasă întredeschisă. De afară vine zgomotul dinspre aeroport al avioanelor care decolează. Lasă urme pe cer. Nu pot dormi. Sting totuşi lumina şi închid ochii. Am senzaţia că îmi văd pleoapele pe interior. Îi simt mirosul, căldura şi îi aud respiraţia. Aş vrea să-l îmbrăţişez, să-l fac să se întoarcă şi să dormim cuprinzându-ne. Dar deschid ochii şi încep să privesc siluetele lucrurilor prin întuneric, e linişte şi e cald.
Prieten la toartă cu-n crin
Umblam prin bogate ţinuturi;
Pitacii în pungă puţini
Dar inima plină de fluturi!
Mi-aduc aminte de nişte versuri şi de o povestire care am citit-o la librăria “Joc secund” în picioare, aşteptându-l să iasă de la birou să luăm masa la “Casa cu flori”. Era atât de serios când a intrat acolo, s-a salutat cu librarul şi mi-a făcut semn să ieşim. Librarul era un tip cam de aceiaşi vârsta cu el, un tip cu nişte ochi blânzi, albaştrii, care nu se mai terminau. Veneam acolo câteodată ca să-l văd şi pe el. În librărie stăteam cu nasul într-o carte şi nu îl priveam decât dacă cumpăram ceva. Mă privea într-un fel anume, întrebător dar liniştit. Aveam impresia că îl ştiu de mult timp şi că ar mai fi ceva. Câteodată mă gândeam la el, mai ales când îmi cădea în mână o carte nouă. Imi place să miros cărţile noi, mi-a plăcut dintodeauna. Iau o carte cu un titlu atrăgător şi o răsfir, închid ochii şi inspir mirosul. Aş putea adormi brusc de plăcere.
Stă pe marginea patului şi mă priveşte, îmi şopteşte numele, deschid ochii şi îl privesc. E îmbrăcat, are paltonul pe el, mă invadează parfumul tanant al aftershave-ului. Mă furnică nările. Mă înveleşte mai bine şi mă sărută. Scurt. Se ridică şi nu mă mai priveşte din pragul uşii. Nu-mi mai zâmbeşte în timp ce se îndepărtează. Aud uşa închizându-se într-un anumit fel. Nu a încercat să nu facă zgomot. Aud portiera, motorul maşinii şi pietrişul. Maşina se îndepărtează. Iau telefonul şi formez numărul. Nu răspunde. Ar trebui să fie acasă, poate nu s-o fi trezit. Deschid televizorul şi nimeresc un documentar despre animale. Antilope. A uitat lumina aprinsă în cameră. Mă întreb dacă am ceva de făcut azi. Mă duc să iau un pahar cu suc de portocale. Mă uit să văd dacă s-au uscat rufele. Pardoseala e caldă. Imi place să umblu cu picioarele goale. Tot timpul îmi spune să nu mai umblu aşa. E murdar pe jos. Îmi place să mă murdăresc. Rufele sunt uscate dar au prins un miros de interior. Mă întreb cum este mirosul meu. Îmi iau de băut şi mă bag la loc în pat. Lenevesc. Toată dupămiaza. Mai târziu sună telefonul. Răspund. Este el, dă o fugă până acasă. Mă simt de parcă urmează să am musafiri nepoftiţi şi încep să mă pregătesc ca pentru o vizită. E casa lui. Mă aranjez în oglinda de la baie pătată de stropi. Mă privesc şi îmi place cum arăt în dimineaţa asta. Am porii închişi. Şi ochii, ochii parcă nu sunt ai mei. Iau sticla lui de aftershave şi pun câţiva stropi în căuşul palmei pe care îi întind pe gât. Mă uit la mine de sus. Mă duc la sertarul noptierei şi iau cartuşele. Pistolul e undeva în bibliotecă. Nu ştiu de ce. Scot încărcătorul şi pun unul câte unul cartuşele. E o armă grea. Nu mai am ce face. Aud târziu portiera maşinii. Trebuie să mă încalţ. Stau în picioare dincolo de masă. Deschide uşa, zâmbeşte. Intră un val de frig şi mi se umezesc ochii. Îşi scoate fularul şi mă priveşte pătrunzător. Mirosul i se răspândeşte în încăpere. Trage de zâmbetul său dar ochii îi devin serioşi.
Maşina de spălat vuieşte ca un obuz şi ţipă ca o balenă mare şi albă. O să scot rufele afară să se zvinte şi apoi o să le bag înăuntru să se usuce. Sunt mai mult de-ale mele. Pe ale lui le duce la spălătorie decând i-am stricat o cămaşă. Stau pe vasul de la veceu şi mă uit peste poezii de Ana Blandiana, exista o vreme în adolescenţă când citeam, greu, îmi transcriam poeziile ei, îmi ghiceam în versuri, la admitere am avut şi eu în repertoriu poezia aia care a înnebunit multe fete, cea cu ploaia. Am găsit volumul foarte frunzărit în bibliotecă, avea o dedicaţie pe prima pagina sus, de la el pentru o femeie. Ţi-ai ghicit vreodată în poezie? O mai fac şi acum. Seara când vreau să îi citesc, adoarme pe versurile citite de mine. Frumos ca un prunc, cu obrazul lipit de umărul meu, un joc tandru. Apoi despre alăturare... Prefer Nina Cassian,"Confesiunile fictive" mi-au stat la căpătâi imediat după adolescenţă ca o evanghelie a prozei feminine, unde mai pui că am şi cunoscut-o aşa într-un fel, în sătucul copilăriei, vara când se vindeau în staţiile de autobuze creveţi la cornet făcut din ziar. Era o doamnă nu prea înaltă pe atunci, cu părul decolorat, cu faţa prelungă, sobră, absconsă, rezervată, absentă, metafizică de-a dreptul, era o zână, dar eu nu ştiam asta, numai simţeam. A ieşit, şi-a închis poarta verde cu o cheie mare şi lungă din fier forjat, purta o rochie lungă văratecă de culoarea mării negre şi parcă plutea pe prundişul drumului ca o pisică de mare, voalându-şi paşii, răvăşind aerul cu importanţa ei, ridicând minusculi nori de nisip fin. Mi-a încălzit amintirile şi inima visul tocmai difuzat de memorie. Las cartea în bibliotecă la întâmplare, şi mă duc la frigider. Mă uit aşa de sus în jos dar nu mă inspiră nimic. Sunt ciufulită, tocmai trezită din somn şi nespălată pe ochi, mănânc o bomboană de cocos pe stomacul gol. Când a plecat m-a trezit şi am închis uşa după el. Apoi am pus detergent în maşină şi am apăsat butonul. M-am dus la rafturile de cărţi şi mi-am ales o carte. Am făcut pipi şi am mai rămas aşa mult timp. Nu m-am spălat. M-am aşezat în faţa calculatorului şi-mi văd faţa reflectată în monitor, faţa asta de fetiţă lăsată singură acasă şi închisă cu cheia. Înăuntru, la masa mare din lemn masiv, hâţânându-mă pe scaunul deja şubred, picioarele goale nu ating pardoseala, bradul încă sclipeşte dincolo de fereastră pe veranda goală, e mare, îmi dă o senzaţie de singurătate, din ghivecele în care au fost petuniile de astă vară atârnă nişte crenguţe uscate şi eu mă urc călare pe o mătură şi mă ridic uşor în eter, mă înalţ, e o zi înnorată, zbor în spirală pe deasupra acoperişurilor roşietice şi a copacilor cocoşaţi spre casa ei cu pisici în pom, a Norei. Evreica asta cu nas lung acvilin şi cu pomeţi ca două colţuri de pâiine caldă stă undeva pe Şerban Vodă, de pe Circumvoluţiunii, m-am rotit de două ori şi am aterizat în faţa căsuţei ca un castel de nisip sau ca un cuib de rândunică. În spatele gardului vechi, din sârmă împletită zace carcasa unui vechi şi mititel Fiat, care a fost cândva o simpatică maşinuţă roşie, ruginită stă ca un stârv de metal într-o rână. Apoi prin curte vezi răsfirate şi alte vechituri care nu distingi ce au vrut să fie. Sar din piatră iîn piatră ca să evit băltoacele, fac echilibristică pe o scândură de lemn şi ajung în curtea din spate unde două hamace vechi atârnă precar de nişte copaci golaşi. Pe lângă care mai sunt părăsite şi alte obiecte, scaune, scânduri, butoaie de metal, resturi de păpuşi. Deasupra se profilează balconul care nu are balustradă şi arată a trambulină de beton la care se urcă pe o scară îngustă din fier masiv, ţinându-te cu o mână de copacul ce se lasă într-un cambre deasupra ferestrelor. Pe balconul provocator sunt înşirate fotolii şi scaune peste care a plouat. Se deschid două uşi şi apare evreica blondă cu părul nespălat, neglijent îmbrăcată, dar cu o mimă simpatică, prietenoasă pe figură. Înăuntru bem cafea cu mult lapte. Povestim, multe şi mărunte, ca două femeiuşti sporovăitoare ce suntem, ea mă trage de limbă şi îi face plăcere că îi fac confesiuni. Încet, încet am uitat de mătura care foşnea într-un colţ lângă uşă. Pisicile căţărate în copacul din faţă se uitau pe geam la noi cu capul în jos după care îşi continuau vânătoarea de sturzi. Am gătit nişte tortellini, mai târziu am băut iar cafea şi m-a servit cu un fel de prăjituri arăbeşti cu fistic. M-am scotocit şi eu prin buzunare şi am găsit două ciocolăţele, una cu cafea şi una cu praline, am strănutat bucuroase, ne-am uitat pe poze, am ascultat Underworld şi Duke Ellinghton, am fumat tiutun, ea a mai băut o moleculă de vin roşu şi răcoros, eu mahmură ca de obicei mi-am băut cafeaua până la capăt. Afară lumina scăzuse, am mers în camera cu pianul fără coadă, a pus nişte lumini, am făcut poze, am fumat, ne-am jucat, am mai stat la palavre, am văzut şi pozele şi ne-am lămurit, arătam ca un băieţoi cu noua freză avant gard. Am stat până seara când a venit să mă recucerească bărbatul în carul lui de luptă şi nu am putut să rezist. Evreica m-a pupat pe amândoi obrajii şi m-a prins de mâna dreaptă la plecare zâmbindu-mi. O priveam aşa coborând pe scara îngustă şi mă gândeam să nu alunec şi să mă lovesc la dinţi. De aceea nu zâmbeam, cred că aveam buzele strânse. El era în faţă. Claxonase de vreo două ori. Era obosit şi nervos. Nu am vorbit. Mi-am adus aminte când venea mama să mă ia de la creşă de multe ori mă ascundeam. Nu-mi plăcea cum mă ţinea de mână când eram mică. Strâns şi aspru. Ce tout!
Timpul era întunecat, mă bag în vană şi citesc din Brumaru. Poezie la lumina fabuloasă a lumânării. El îşi râde în sinea lui dar mă lasă. Se uită la televizor, la actualităţi. Avea pe noptieră “Fata cu cercel de perlă” şi o carte despre tehnica fotografierii. O să adoarmă. Mă bag lângă el în pat, corpul meu e aburind, am pielea umedă şi mă lipesc de corpul lui mare după ce-l privesc cum doarme, doarme cuminte şi departe. Acelaşi miros. Eu nu pot adormi. Nu mai am stare să citesc, stau doar în capul oaselor şi mă uit la dulapul din faţă, la praful depus, la mărgelele şi brăţările mele răspândite pe-un raft. Deschid sertarul noptierei din dreptul meu, sunt nişte chitanţe, prezervative, fotografia mea, paşapoartele noastre, o agendă, nişte monezi şi nişte cartuşe cu aer comprimat. Dacă tragi de aproape poţi răni grav un om. Plescăie în somn şi respiră pe gura rămasă întredeschisă. De afară vine zgomotul dinspre aeroport al avioanelor care decolează. Lasă urme pe cer. Nu pot dormi. Sting totuşi lumina şi închid ochii. Am senzaţia că îmi văd pleoapele pe interior. Îi simt mirosul, căldura şi îi aud respiraţia. Aş vrea să-l îmbrăţişez, să-l fac să se întoarcă şi să dormim cuprinzându-ne. Dar deschid ochii şi încep să privesc siluetele lucrurilor prin întuneric, e linişte şi e cald.
Prieten la toartă cu-n crin
Umblam prin bogate ţinuturi;
Pitacii în pungă puţini
Dar inima plină de fluturi!
Mi-aduc aminte de nişte versuri şi de o povestire care am citit-o la librăria “Joc secund” în picioare, aşteptându-l să iasă de la birou să luăm masa la “Casa cu flori”. Era atât de serios când a intrat acolo, s-a salutat cu librarul şi mi-a făcut semn să ieşim. Librarul era un tip cam de aceiaşi vârsta cu el, un tip cu nişte ochi blânzi, albaştrii, care nu se mai terminau. Veneam acolo câteodată ca să-l văd şi pe el. În librărie stăteam cu nasul într-o carte şi nu îl priveam decât dacă cumpăram ceva. Mă privea într-un fel anume, întrebător dar liniştit. Aveam impresia că îl ştiu de mult timp şi că ar mai fi ceva. Câteodată mă gândeam la el, mai ales când îmi cădea în mână o carte nouă. Imi place să miros cărţile noi, mi-a plăcut dintodeauna. Iau o carte cu un titlu atrăgător şi o răsfir, închid ochii şi inspir mirosul. Aş putea adormi brusc de plăcere.
Stă pe marginea patului şi mă priveşte, îmi şopteşte numele, deschid ochii şi îl privesc. E îmbrăcat, are paltonul pe el, mă invadează parfumul tanant al aftershave-ului. Mă furnică nările. Mă înveleşte mai bine şi mă sărută. Scurt. Se ridică şi nu mă mai priveşte din pragul uşii. Nu-mi mai zâmbeşte în timp ce se îndepărtează. Aud uşa închizându-se într-un anumit fel. Nu a încercat să nu facă zgomot. Aud portiera, motorul maşinii şi pietrişul. Maşina se îndepărtează. Iau telefonul şi formez numărul. Nu răspunde. Ar trebui să fie acasă, poate nu s-o fi trezit. Deschid televizorul şi nimeresc un documentar despre animale. Antilope. A uitat lumina aprinsă în cameră. Mă întreb dacă am ceva de făcut azi. Mă duc să iau un pahar cu suc de portocale. Mă uit să văd dacă s-au uscat rufele. Pardoseala e caldă. Imi place să umblu cu picioarele goale. Tot timpul îmi spune să nu mai umblu aşa. E murdar pe jos. Îmi place să mă murdăresc. Rufele sunt uscate dar au prins un miros de interior. Mă întreb cum este mirosul meu. Îmi iau de băut şi mă bag la loc în pat. Lenevesc. Toată dupămiaza. Mai târziu sună telefonul. Răspund. Este el, dă o fugă până acasă. Mă simt de parcă urmează să am musafiri nepoftiţi şi încep să mă pregătesc ca pentru o vizită. E casa lui. Mă aranjez în oglinda de la baie pătată de stropi. Mă privesc şi îmi place cum arăt în dimineaţa asta. Am porii închişi. Şi ochii, ochii parcă nu sunt ai mei. Iau sticla lui de aftershave şi pun câţiva stropi în căuşul palmei pe care îi întind pe gât. Mă uit la mine de sus. Mă duc la sertarul noptierei şi iau cartuşele. Pistolul e undeva în bibliotecă. Nu ştiu de ce. Scot încărcătorul şi pun unul câte unul cartuşele. E o armă grea. Nu mai am ce face. Aud târziu portiera maşinii. Trebuie să mă încalţ. Stau în picioare dincolo de masă. Deschide uşa, zâmbeşte. Intră un val de frig şi mi se umezesc ochii. Îşi scoate fularul şi mă priveşte pătrunzător. Mirosul i se răspândeşte în încăpere. Trage de zâmbetul său dar ochii îi devin serioşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu